Definitie plan dex98

PLAN, -Ă, (I) planuri, s.n., (II) plani, -e, adj. I. S.n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ♢ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ♢ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ♢ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ♢ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ♢ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ♢ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ♢ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.